DEPARTAMENTUL DE TEXTILE, PIELĂRIE ȘI MANAGEMENT INDUSTRAL
INVAȚĂ AZI PENTRU UN MÂINE MAI BUN
Departamentul de Textile, Pielărie și Management Industrial din cadrul Facultății de Inginerie Energetică și Management Industrial a Universității din Oradea, oferă studenților o pregătire multidisciplinară la nivel înalt din domeniile tehnic, informatic, managerial şi economic.
DE CE SĂ STUDIEZI LA NOI?
- Dispunem de un corp profesoral bine pregătit cu o bogată experienţă didactică şi ştiinţifică
- Oferim infrastructură modernizată
- Avem încheiate parteneriate cu angajatori de top
- Studenții pot desfășura în permanență activități practice atât în laboratoarele departamentului, cât și în stagii de intership la companii de profil din Oradea
- Se studiază programe de proiectare asistată de calculator (CAD) și programe de grafică, cerute în prezent pe piață: AUTOCAD, GeminiCAD, Adobe Illustrator
- Studenții pot beneficia de burse de studiu, burse de performanță, burse sociale
- Studenții au posibilitatea de a studia timp de un semestru sau chiar un an întreg, în cadrul mobilităților Erasmus, la una dintre cele 24 de universități partenere din Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Franța, Turcia, Bulgaria, Polonia, Croația, Ungaria etc.
- căminele studențești din campusul UO,oferă cazare pentru studenții care au domiciliul în altă localitate decât Oradea
- iți punem la dispoziție tabere tematice studențești gratuite în perioada vacanțelor de iarnă și vară
I. PROGRAME DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
1.Inginerie Economică Industrială (IEI)
Pe parcursul celor 4 ani de studiu, vei dobândi cunoștințe importante care să te pregătească pentru cele mai dificile provocări ale vieții de inginer, manager sau antreprenor.
Inginerul economist, cum este numit absolventul specializării IEI, prin dobândirea competenţelor interdisciplinare, de natură tehnică, economică şi managerială, îşi găseşte locul în diverse departamente şi niveluri de conducere, în mod special în cele de vânzări, marketing, gestiunea producţiei, logistică, proiectare, cercetare, resurse umane din cadrul întreprinderilor, precum și în unități de învățământ.
2.Tehnologia tricotajelor și confecțiilor (TTC)
Acest program de studii are un caracter multidisciplinar, prin îmbinarea disciplinelor fundamentale specifice domeniului, cu discipline care formeazăabilităţi creative, estetice, ergonomice, funcţionale, structural-constructive, economice şi manageriale,pregătind accesul studenților în industria modei, cercetare și învăţământ.
Ocupaţii posibile:
– Inginer tricotaje, confecţii;
– Inginer textile;
– Inginer producţie;
– Profesor în învăţământul gimnazial;
– Programator fabricaţie-lansator fabricaţie;
– Specialist în domeniul proiectării asistate de calculator;
– Proiectant inginer textile;
– Inspector de specialitate- inginer textile;
– Referent de specialitate – inginer textile;
– Inginer de cercetare în tricotaje-confecţii textile.
II. PROGRAME DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT
MANAGEMENTUL CALITĂȚII ȘI PROTECȚIA CONSUMATORULUI ÎN DOMENIUL TEXTILE PIELĂRIE
Programul de studii de masterat Managementul calității și protecția consumatorului în domeniul textile – pielărie formează specialişti care, prin însuşirea de cunoştinţe interdisciplinare, vor fi capabili să conducă în mod profitabil o afacere către topul firmelor existente pe piaţă, concentrându-se nu numai pe aspectele manageriale, ci şi pe calitate, având permanent în atenţie consumatorul, cu nevoile şi aşteptările lui.
Absolvenţii programului de studii de masterat pot activa în diverse sectoare economico-sociale, cum ar fi:societǎţi care au ca obiect de activitate proiectarea şi fabricaţia produselor vestimentare și de încălțăminte;instituţii publice şi private care au ca obiect de activitate expertizǎ sau audit cu caracter tehnic;sectorul afacerilor private prin dezvoltarea unor iniţiative individuale sau de grup;instituţii şi societǎţi de cercetare;instituţii de învăţământ.